Lujeni

Biserică cu hramul „Înălţarea Domnului” din Lujeni, un monument de arhitectură moldovenească a fost înălţată în anul 1452 de marele cneaz lituanian Theodor Vitold, cumnatul domnitorului moldovean Alexandru cel Bun.

De un interes cu totul deosebit este pictura care se mai păstrează în pronaos, pictură restaurată în ultimele decenii ale secolului trecut. Ea reprezintă vechiul curent de pictură moldovenească, în care, ca şi în arhitectură, miniatură şi broderie, sunt destul de puternic conturate trăsăturile de   tradiţie bizantină. Fragmentele de pictură sunt de o  remarcabilă sensibilitate plastică,  fructificând la maximum vechi şi elegante tradiţii elenistice venite desigur pe filieră bizantină.

Tradiţia portretelor pictate cu nobleţe, după canoane constantinopolitane   elenizate din celebrul Tetraevangheliar din 1429, datorat lui Gavril Uric, astăzi aflat în Biblioteca Baudleiană din Oxford, o vom regăsi câteva decenii mai târziu, în desenul capetelor zugrăvite cu graţie, iarăşi elenistică, în biserica Lujeni, unde capetele   chipurilor zugrăvite  păstrează  frăgezimea şi vioiciunea tipului elenistic, de rară fineţe.

Anunțuri