Icoana pictată pe lemn in stilul bizantin Poleită cu aur în tehnica bolos Dimensiune 40/30cm
Iconograf – Liviu Dumitrescu
To order a work, please fill in the contact form. Other iconographic representations can be made beside the ones presented on the website.
Un scurt moment din timpul poleirii cu asiste de aur prezentat intr-un clip video.
Sfântul Ierarh Nicolae este, probabil, cel mai cunoscut şi mai iubit sfânt al Bisericii noastre, şi nu numai. Popularitatea de care el se bucură se datorează în primul rând generozităţii sale faţă de cei săraci şi nevoiaşi. El este ocrotitorul prin excelenţă al marinarilor, pescarilor, farmaciştilor, parfumierilor, dogarilor, copiilor, fetelor care urmează să se căsătorească, şcolarilor, avocaţilor şi al celor care suferă nedreptăţi la judecată. Redactarea unei „Vieţi“ a Sfântului Ierarh Nicolae, în sensul pe care astăzi îl are cuvântul biografie, este aproape imposibilă. Acest lucru este cauzat în primul rând de faptul că unica „Viaţă“ a Sfântului, alcătuită în secolul al IV-lea sau al V-lea, şi despre care aminteşte preotul Eustratie din Constantinopol (cca 580), s-a pierdut. Din această operă s-au salvat doar două relatări: prima, în care se aminteşte de eliberarea miraculoasă a trei locuitori nevinovaţi din Mira, iar a doua, în care se vorbeşte despre eliberarea a trei comandanţi din armata lui Constantin, condamnaţi la moarte pe nedrept. Aceste două relatări vor constitui ceea ce istoricii au numit „Praxis de stratelatis“.
In icoana prezentata Sfantul Nicolae tine in mana Biserica din Cervenia
Participarea Sfântului Ierarh Nicolae la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, menţionată de Teodor Anagnostul (anagnost – citeţ – în Biserica „Sfânta Sofia“ de la Constantinopol), autor al „Istoriei Tripartite“, pare a fi singurul indiciu sigur privind istoricitatea Sfântului Ierarh Nicolae, de vreme ce documentele de care Teodor Anagnostul s-a folosit proveneau ori direct de la acest sinod, ori de la persoane care participaseră la el. Mare parte dintre informaţiile referitoare la viaţa Sfântului Ierarh Nicolae provin însă din texte separate, ca de exemplu: Encomionul (Cuvântare de laudă) Sfântului Andrei Criteanul († 740), redactat spre sfârşitul sec. al VII-lea, în care este menţionată încercarea Sfântului Ierarh Nicolae de a-l convinge pe Teognid (episcop în Niceea la 325, simpatizant al arienilor) să treacă de partea ortodocşilor. O altă sursă importantă o reprezintă o biografie a Sfântului, scrisă de un anume Mihail Arhimandritul (sec. al VIII-lea sau al IX-lea), în care sunt amintite mai multe episoade din viaţa sa, ca de exemplu: întâmplarea cu cele trei fete care urmau să se căsătorească, alegerea sa ca episcop în Mira, deşi era numai un laic, ajutorul dat celor din Mira pe timpul foametei (este vorba, probabil, de foametea din perioada 311-313 sau 333-334) şi distrugerea templului zeiţei Diana. Din păcate, aceste relatări proveneau dintr-o tradiţie orală din Mira, consemnată de arhimandritul Mihail abia după 400 de ani.
În concluzie, „Viaţa“ Sfântului Ierarh Nicolae nu este decât o înlănţuire de episoade importante din viaţa sa, care scot în evidenţă în chip magistral personalitatea lui.
Mutarea sfintelor moaşte de la Mira Lichiei la Bari
Mutarea sfintelor moaşte de la Mira la Bari, în anul 1087, reprezintă în viziunea istoricilor momentul crucial al dezvoltării cultului Sfântului Ierarh Nicolae în lume. Totuşi, aducerea sfintelor moaşte la Bari nu este, după cum s-a crezut şi se crede astăzi, un fapt care urmărea, mai întâi de toate, răspândirea cultului Sfântului Nicolae în Occident, în condiţiile în care cei 62 de marinari din Bari le-au luat din Mira tocmai pentru a ridica prestigiul religios şi comercial al oraşului lor, dat fiind faptul că Sfântul Nicolae era unul dintre sfinţii care se bucurau de cea mai mare cinste în Occident în secolul al XI-lea. Cu toate acestea, aducerea sfintelor moaşte la Bari (fapt care s-a răspândit ca vântul) va influenţa foarte mult răspândirea cultului Sfântului Ierarh Nicolae în Occident. Evenimentul din 9 mai 1087 (ziua în care au sosit sfintele moaşte la Bari), menţionat de toate cronicile şi analele timpului, va fi consemnat în mod detaliat de către Nichifor din Bari şi de diaconul Ioan (între 1087-1088), iar în următorii zece ani vor mai apărea alte două redactări: una în franceză şi una în rusă. Potrivit relatărilor timpului, sfintele moaşte au fost aşezate acolo unde s-a oprit carul cu boi care le transporta.
Până în secolul al X-lea, data morţii Sfântul Ierarh Nicolae nu a interesat pe nimeni. Acest lucru s-a datorat, pe de o parte, lipsei datelor precise privind anul morţii Sfântului, dar şi faptului că hagiografii au fost mai puţin preocupaţi de redarea exactă a unor evenimente din viaţa Sfântului. Aceştia au căutat, mai întâi de toate, să se adreseze inimii şi apoi minţii. Primul dintre cei care vor propune o dată a morţii Sfântului Ierarh Nicolae este Ioan Diaconul (cca 880), care va redacta şi o Viaţă a Sfântului. În general, ca dată a morţii Sfântului Nicolae a fost recunoscută ziua de 6 decembrie 334, ca urmare a faptului că această dată a morţii Sfântului este indicată de cea mai răspândită lucrare a Evului Mediu, şi anume „Legenda Aurea“ („Legenda Sanctorum“) a lui Jacoppo da Voragine († 1298). Iată şi alte câteva indicaţii privind data morţii Sfântului Ierah Nicolae: († 312) – Nichifor din Bari, care menţionează mutarea moaştelor (1087) după 775 de ani de la moartea Sfântului); († 325) – Ioan Arhidiaconul (Diaconul), care spune că ar fi murit la scurtă vreme după Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325); († 333) – „Konungsannall“ (Analele islandeze); († 334) – „Vita Nicolai Sionite“ indică ca an al morţii pe cel de-al XXVIII-lea al domniei Sfântului Constantin cel Mare; († 341) – Michel Le Quien (1661-1733), care menţionează mutarea moaştelor (1087) după 746 de ani de la mortea Sfântului; († 342) – Sigeberto Gemblacense menţionează mutarea moaştelor (1087) după 745 de ani de la mortea Sfântului; († 343) – „Legenda Aurea“; († 345) – „Analele din Vendôme“; († 351) – Giacomo Filippo din Bergamo (sec. al XVI-lea); († 365) – Goffredo din Bussero (aprox. sec. al XIII-lea), care indică ca an al morţii Sfântului Nicolae pe cel de-al X-lea al păstoririi Sfântului Ambrozie al Milanului. (sursa text CrestinOrtodox.ro)
Iconograf Liviu Dumitrescu
Pentru a vizualiza mai multe lucrari puteti accesa si noul site www.byzantinepainting.com
Scena cu Sfarsitul minunat al Sfantului Ioan Gura de Aur reprezinta un fragment din Icoana Sfantului Ioan Gura de Aur ce se afla la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului, Bucuresti
Sf. Ioan Gura de Aur a murit la Comana, în Pont, în ziua de 14 septembrie 407 cu aceste cuvinte pe buze: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”.
Icoana Botezul Domnului
Detalii icoana
Icoana face parte din Catapeteasma Paraclisului Catedralei Mantuirii Neamului, Bucuresti
Fiecare dintre icoanele ce alcătuiesc coroana unui iconostas este în sine o teofanie care dezvăluie în mod diferit acelaşi conţinut al Revelaţiei şi reflectă – atât cât îi este rânduit – un moment din evenimentele de la „plinirea vremii” (Gal. 4, 4). Fie că ne priveşte cu „ochiul compus” al iconostasului, fie că este zugrăvită pe zid, icoana se situează mereu pe un hotar, pe o limită care însă nu limitează, ci uneşte două lumi, deschizându-le una către cealaltă.
Icoana „Arătării Domnului la Iordan” sau „Teofania” descrie tocmai această „deschidere a cerurilor” în dublu sens, ilustrând prima manifestare publică a lui Hristos ca revelaţie supremă a lui Dumnezeu. Născut din Sfânta Fecioară Măria într-o umilă peşteră, după discreta Sa intrare în lume, acum este mărturisit şi arătat tuturor ca Fiu al lui Dumnezeu. Trebuie făcută o delimitare între mesajul iconic al scenei Botezului, care comprimă vizual şi cronologic o imagistică cu sensuri suprapuse, şi semnificaţia Teofaniei ca act şi eveniment în sine, cu toate consecinţele lui în iconomia mântuirii.
„Iordanul este principiul Evangheliei”, spune Sfântul Chiril al Ierusalimului, cuvântul „principiu” având sensul de „început” sau de ceea ce este esenţial, înţelegând prin aceasta că cele întâmplate la Iordan au făcut posibilă Evanghelia[1]. Intrarea lui Hristos în istorie, neobservată de contemporani, avusese deja loc, evenimentul de la Iordan descoperind o realitate până atunci ascunsă, aceea că Cel necuprins şi omniprezent Se poate arăta şi sălăşlui deplin într-un loc şi într-o persoană. Primind Botezul, Hristos face posibilă arătarea Sfintei Treimi, Care mărturiseşte prin glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit” (Mt. 3, 13-17), în greceşte, care „are tot harul meu”[2], recunoscând în Fiul prin dragostea reciproc împărtăşită „un alt El însuşi”[3].
„Expresia «Fiul Meu cel iubit», ό άγαπητóς υίός este folosită în tradiţia sinoptică doar în afirmaţiile lui Iisus, la începutul activităţii Sale publice, şi apoi în începutul Patimilor Sale (Mc. 1, 1; 9, 7). Astfel apare în pilda lucrătorilor viei (Mc. 12, 5 ş. u.), precum şi în textul de la Mt. 12,18 (care-l citează pe profetul Isaia 42, 1, aşezând o egalitate între termenii „slugă – ο παις şi fiu – υίός)”[4]. S-a sugerat[5]că la baza acestei expresii stau câteva combinaţii de texte din Vechiul Testament: 1) Psalmul 2; 2) Isaia 42; 3) Exod 4, 22-23; 4) combinaţia dintre Psalmul 2, Isaia 42 şi Facerea 22; şi 5) combinaţia dintre Psalmul 2, Isaia 42, 41 şi 44. „Textul de la Isaia 42, 1 este folosit pentru a-L identifica pe Iisus, Cel ce S-a botezat, cu Robul Domnului. Pentru a descoperi sensul expresiei «fiu iubit» trebuie să cercetăm textul din Geneză 22, 2-16, unde citim του υιού σου του αγαπητού. Paralela verbală este foarte apropiată de textul Evangheliei lui Luca.
Această combinaţie grecească redă expresia ebraică ben ihir, folosită de şase ori în Vechiul Testament, din care de trei ori doar în Geneză 22. C.H. Turner[6] argumentează că aceste cuvinte în idiom pot fi redate prin «singurul (meu) fiu». în acest fel, o veche formă de tipologie a lui Isaac este redată în acest text, dar cu referire la Fiul unic, Iisus Hristos”[7].
Arătarea Duhului Sfânt în chip de porumbel odihnindu-Se în Fiul adevereşte că Hristos poartă pecetea prezenţei Duhului, „fiind manifestarea lui Dumnezeu şi totodată Cel care o face posibilă, subiect şi totodată obiect al manifestării divine”[8]. Hristos Se naşte prin lucrarea Duhului, este purtătorul Duhului şi lucrează El însuşi prin Duhul. „Hristos a venit în lume pentru ca Duhul să Se poată manifesta în mod deplin”[9].
Urmărind evenimentele imediat întâmplate după revelarea Sfintei Treimi la Iordan (Mt. 4, 1-11), referatul biblic ne relatează că Duhul îl duce pe Iisus în pustie pentru a fi ispitit, un detaliu aparent secundar, situat oarecum la periferia revărsării de slavă şi lumină a dumnezeieştii Epifanii, dar care ne va înlesni o înţelegere mai adâncă a dumnezeieştii iconomii. După patruzeci de zile de post şi confruntarea cu ispititorul în pustie, „Iisus a început să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia Cerurilor” (Mt. 4, 12-17).
Ca un ecou amplificat al sărbătorii, doar printr-un singur cuvânt, μετάνοια (= transformare, schimbare a minţii), ni se revelează adevăratul sens al dumnezeieştii arătări. Postul, asceza în general, spune Sfântul Ioan Damaschin, restabileşte echilibrul care este „întoarcerea de la ce este împotriva firii spre ceea ce-i este propriu”[10]. Îndemnul la schimbarea şi înnoirea vieţii este adevăratul mesaj al Teofaniei, căci botezându-Se Cuvântul lui Dumnezeu, a făcut posibilă naşterea noastră „din apă şi din Duh” (In. 3, 5), „a doua naştere” (I Ptr. 1, 23), sau „naşterea din nou” (I Ptr. 1, 3). Arătarea Sfintei Treimi la Iordan adevereşte public întruparea lui Hristos ca Fiu al Tatălui după dumnezeire, iar ca Om, Fiu al Fecioarei, care rezideşte prin taina Botezului omul şi întreaga creaţie… (Sursa text CrestinOrtodox.ro)
Mântuitorul Pantocrator -reproducere după icoana în encaustică din Mănăstirea Sfânta Ecaterina, Muntele Sinai
Icoana Mantuitorului Mila si Dreptate de la Muntele Sinai este una dintre cele mai renumite icoane crestine, cea mai veche imagine a lui Iisus Hristos in existenta. Imaginea descrie cele doua naturi ale lui Hristos umanitatea si divinitatea.
Icoana care-L infatiseaza pe Mantuitorul Iisus Hristos in calitate Sa de Pantocrator, pastrata inca si astazi in , Munte Sinai, Egipt, este una dintre foarte putinele icoane pastrate de Biserica Ortodoxa de Rasarit inca de din-nainte de Perioada Iconoclasta, cand majoritatea icoanelor au fost distruse de furia celor orbi la minte. Icoana Mantuitorului din Sinai este o icoana ante-iconoclasta ce dateaza din secolul al VI-lea, avand 84 de centimetri inaltime si 45.5 centimetri latime. Icoana este lucrata in tehnica numita „caustica”, adica folosindu-se ceara de albine fierbinte si pigmenti de culoare. Ceara fierbinte, amestecata cu pigmentii de culori diferite, se intindea pe lemnul preparat pentru icoana, fiind mai apoi lucrata cu pensule speciale si cu instrumente metalice, pana sa se raceasca, dupa aceasta ea fiind mai greu de remodelat. Daca ne uitam la aceasta icoana, la prima vedere, nu observam catusi de putin faptul ca Mantuitorului ne priveste in doua chipuri diferite, atat cu iubirea lui nemarginita, cat si cu mania Sa sfanta. Nu observam nici ca mila se invecineaza cu dreptatea si cu rasplata cea intocmai cu faptele. Nici cel mai mic detaliu intalnit in pictura bisericeasca nu este lipsit de rost. Totul are o ratiune, totul transmite ceva credinciosului, incepand de la culorile folosite si terminand cu expresia chipului si pozitia corpului celor zugravite in Icoana. Trasand o linie verticala, pe jumatatea icoanei, icoana Mantuitorului Hristos poate fi astfel impartita in doua registre sau parti (dreapta/stanga).
Mila si pacea de pe chipul Mantuitorului
Partea stanga a icoanei Mantuitorului este inchinata milei si pacii ce izvorasc din Dumnezeu, spre care toate tind si in care toate isi gasesc rostul existentei lor. Incepand din susul icoanei, cu partea stanga a chipului Sau luminos, si terminand cu partea de jos a icoanei, unde mana binecuvinteaza neincetat pe „cei saraci cu duhul” si doritori de cele sfinte, aceasta intreaga parte umple de nadejde pe cel incercat de multime de ispite si neputincios in fata neputintelor sale.
Ochiul Sau este luminos, plin de pace si liniste, asteptand ca omul sa-si intoarca privirea spre dragostea Lui. Gura se arata si ea lina, tacuta si linistita, aratand parca faptul ca „tacerea este taina veacului ce va sa vina”. Intregul chip este luminat de o lumina calda, blanda, aproape fara nici o urma de umbra ori ascunzis. Mai jos, mana binecuvinteaza dragostea omului, intareste neputintele celui osarduitor spre Dansul si trimite harul Duhului Sau cel Sfant, spre sfintire si indumnezeire.
Ne vin in minte cuvintele auzite de , chiar din gura Mantuitorului, care zic: „Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui.” Aceste cuvinte parca le rosteste Hristos si in aceasta icoana: „Nu te uita doar la neputintele tale, ci priveste si spre dragostea Mea, vezi ca sunt cu tine si te binecuvintez, nu deznadajdui si ne inceta a ma ravni pe Mine, caci spre tine privesc cu chip luminos.” Hristos este „izvorul de apa vie”, care adapa toata faptura. El este mila si tot El este pacea, singurul izvor al celor sfinte doriri. Lumina de pe chipul Sau ne umple de nadejde si ne da sa ne simtit iubiti si asteptati. Nimic nu ne infricoseaza, nimic nu ne sperie, caci: „Dumnezeu este iubire, iar unde este Iubirea, acolo nu mai incape frica, caci iubirea biruieste frica.”
Acesta este chipul cu care Hristos a intampinat pe femeia canaaneanca, la fantana, tot acesta chipul cu care El a intors la dragostea Tatalui multime de inimi. Cu aceasta lumina a privit el pe cea care i-a spalat picioarele cu Mir, pe talharul de pe Cruce si toti pacatosii intorsi la pocainta. Acesta este chipul ce mangaie pe om in rugaciune, acesta chipul care miluieste pe credinciosi si ridica pe cei cazuti.
Cand va fi , Acest chip al lui Hristos il vor vedea cei care vor si auzi cuvintele Sale, zicand: „Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine.” (Matei 25,34-36) Fie ca mila Domnului sa ne invredniceasca si pe noi sa vedem acest chip al Sau, macar o singura data, si anume la Judecata de Apoi, pentru vesnicie.
Adevarul si dreptatea de pe chipul Mantuitorului
Partea dreapta a icoanei Mantuitorului din Sinai este inchinata adevarului si dreptatii ce izvorasc din Dumnezeu, Caruia nimic nu ii ramane intru necunostinta, nimic ascuns si nimic nerasplatit. Incepand din susul icoanei, cu partea dreapta a chipulu Sau incruntat si plin de manie sfanta, si terminand in cea de jos, unde Evanghelia nu este trecuta cu vederea, ci este asezata spre a fi verificata in faptele fiecarui om, aceasta intreaga parte aprinde sufletul de ravna dumnezeiasca, trezindu-l din somnul lenei si delasarii.
Aceasta parte a icoanei este de folos mai mult celor ce se lenevesc in a iubi si a ravni pe Dumnezeu, a celor care cred ca e de ajuns sa fie botezati si sa isi faca o cruce, din cand in cand. Cei ce nu vor face roade vrednice de pocainta se vor intalni cu acest chip, iar inaintea Lui, nici un cuvant de apararea nu vor avea. Toti pacatosii si lenesii sa se infricosese de acest chip, caci Mantuitorul nu este numai bun si milostiv, ci si drept si cu adevarata judecata.
Parintele Nicolae Steinhardt, gandindu-se la dragostea lui Dumnezeu si la mila cu care Acesta il judeca pe om, spune: „In fiecare zi, Dumnezeu sta un ceas pe scaunul dreptatii si 23 de ceasuri pe acela al milei.” Aceasta insa s-a zis spre a intelege ca mai cu multa bucurie Dumnezeu da pacea Sa, decat dreptatea, de aceea, nimeni sa nu se leneveasca ori sa se increada prea mult in mila lui Dumnzeu, ramanand astfel in pacate.
Acesta este chipul cu care Hristos a daramat mesele vanzatorilor din Templu, tot acesta chipul cu care a rostit fariseilor cuvintele grele, precum: „Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inchideti Imparatia cerurilor inaintea oamenilor; ca voi nu intrati, si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca mancati casele vaduvelor si cu fatarnicie va rugati indelung; pentru aceasta mai multa osanda veti lua. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inconjurati marea si uscatul ca sa faceti un ucenic, si daca l-ati facut, il faceti fiu al gheenei si indoit decat voi.Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca voi curatiti partea din afara a paharului si a blidului, iar inauntru sunt pline de rapire si de lacomie. Fariseule orb! Curata intai partea dinauntru a paharului si a blidului, ca sa fie curata si cea din afara. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca semanati cu m
ormintele cele varuite, care pe din afara se arata frumoase, inauntru insa sunt pline de oase de morti si de toata necuratia. Asa si voi, pe din afara va aratati drepti oamenilor, inauntru insa sunteti plini de fatarnicie si de faradelege.” (Matei 23)
Cand va fi , Acest chip al lui Hristos il vor vedea cei care vor si auzi cuvintele Sale, zicand: „Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol, si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat.” (Matei 25, 41-43) Fie mila Domnului sa nu ajungem sa vedem acest chip al Sau infricosator, iar daca e sa-L vedem, fie ca sa-L vedem in aceasta viata, iar nu in vremea Judecatii de Apoi.
Ne raman in minte cuvintele Psalmistului David, care zic: „Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat.” (Psalm 84,10-12) Cu adevarat, in icoana Mantuitorului Pantocrator din Sinai, mila si dreptatea „s-au sarutat” pe acelasi chip al Fiului lui Dumnezeu intrupat. (Sursa text CrestinOrtodox.ro)
Demonstratie video din timpul realizarii icoanei.
Clip video din timpul realizarii unei reproduceri a icoanei Mantuitorului Iisus Hristos de la Muntele Sinai , una din cele mai vechi imagini cu Mantuitorul pictat in tehnica encaustica.
Demonstratie de pictura icoana pe lemn.
Prezentata intr-un scurt filmulet de 15 minute.
Cuprinde: realizarea unei icoane, a stratului pictural de la aplicarea proplasmelor pana la blicurile de lumina.
Realizarea vesmintelor si a portretului.
Icoana a fost pictata in stilul bizantin pe lemn de tei poleita cu foita de aur.
Dimensiunea 30/20
Tehnica in care a fost pictata : pigmenti cu emulsie de ou.
Icoana pictata
Tehnica în care a fost pictată icoana Schimbarea la față a fost tempera cu emulsie de ou. Suportul picturii este din lemn de tei prevazut cu sipet si traverse preparat cu un liant o materie inertă și un plastifiant. După pregatirea suportului a urmat desenul, aurirea si pictarea propriu-zisă.
Fig. 1 Detaliu desen din Icoana Schimbarii la fata
Fig. 2 Icoana Schimbarea la fata – stadiu final
În icoană este reprezentat momentul când Mântuitorul S-a schimbat la Față pe Muntele Taborului martorii acestui eveniment fiind apostolii Petru, Iacov și Ioan acestora alaturându-se și Proorocii Moise si Ilie.
Compoziția este circulară forma de bază a construcției fiind cercul. Icoana este divizată în trei registre: registrul superior reprezentând norul luminos (fig.3) ce întruchipează prezența lui Dumnezeu, registrul central reprezentat de mandorla de aur în care se află Iisus si cei doi prooroci și registrul inferior cu cei trei apostoli.
Fig.3 Norul luminos
Norul luminos este reprezentat prin culoarea roșu vermilion iar în interiorul acestuia sunt dispuși pe forma cercului heruvimi si serafimi realizați în monocromie. Deasupra norului se întânlesc pe un fond roșu închis steluțe de aur simbol al lumii cerești ce urmează traseul cercurilor concentrice. Delimitarea dintre stele și nor este marcată de o linie de aur. Pe fundalul unui peisaj montan cu o structură ordonată pe arcele cercului sunt reprezentate în doua registre șase figuri. Mandorla de aur (fig. 4) alcătuiește centrul compozițional scos în evidență de contrastul pe care îl are Mântuitorul față de restul elementelor din compoziție.
Fig. 4 Centrul de interes al icoanei, Mântuitorul și cei doi prooroci
Partea centrală este statică iar în celelalte figurile împreună cu crenelurile munților formează două fluvii puternice ce se preling în jos. Dezvoltarea acțiunii între limitele acestei forme structurale are loc dinspre exterior spre interior.
Cuprinzând centrul de interes prin poziția centrală și accentul valoric al veșmintelor Mântuitorul stă drept în picioare binecuvântând cu mâna dreaptă iar în cea stângă ținând filacterul simbol al propovăduirii. Este înconjurat de o mandorlă de aur alcătuită din cercuri concentrice în nuanțe de violet degrade, aurul și violetul ce capătă înțelesul simbolic al luminii cerești. Din trupul lui Hristos pornesc raze de aur, semn al Slavei Domnlui care îi luminează pe cei trei apostoli. Mântuitorul este îmbrăcat în veșminte albe strălucitoare semn al curățeniei depline și al Îndumnezeirii trupului Său.
Sfinții Prooroci Moise și Ilie se află de o parte și de alta a Mântuitorului fiind și ei învăluiți în mandorla de aur. Sfântul Ilie se află la dreapta lui Iisus iar Moise la stânga. Ei sunt singurii oameni ai poporului lui Israel care au văzut slava lui Dumnezeu și au auzit glasul lui. Moise este reprezentat tânăr tinând în mâini Tablele Legii (fig.6), iar Ilie este reprezentat bătrân cu părul lung ce arată cu mâna dreaptă spre Mântuitor.
Fig. 6 Detaliu Sf. Prooroc Moise
Fig. 5 Sf. Pooroc Ilie
Amândoi stau în picioare într-o atitudine plină de cucernicie, înclinați către Hristos. Împreună cu Hristos ei poartă aureole. Corpul se sprijină pe un picior cu călcătura pe lungimea axului vertical, celălalt picior mișcându-se ușor către înapoi și în direcția opusă corpului. Capul este și el încadrat în ritmul S-ului și este caracterizat de o ușoară aplecare în jos. Trupul dobândește în acest mod ritm și toate elementele sale funcționează plastic.În cazul proorocilor trupul și capul se încadrează într-o formă de S deschis (Sf. Ilie, fig. 5) și inversat (Sf. Moise), astfel, încât trupul dă impresia că se mișcă dinamic dar și că stă reușind în acest fel și o minunată curgere-ritm în organizarea anterioară a veșmintelor care creează premisele pentru ieșirea și relationarea icoanei cu privirorul. Trupul se poziționează asimetric, dinamic pe axul vertical, mișcarea corpului se dă în funcție de situație spre stânga sau spre dreapta.
Munții în formă de valuri cu crenelurile pogorâtoare, copacul răsucit corespund ca ritm tempo și sens al mișcării apostolilor și proorocilor. Muntele Tabor apare de obicei având trei culmi una pentru Iisus și celelalte doua pentru Moise și Ilie, dar de data aceasta muntele nu mai face legatura dintre lumea cerească și cea terestră, el apartine acum lumii terestre. Muntele constituie un element esențial al peisajului biblic fiind locul privilegiat al rugăciunii, el semnifică îndepărtarea de lume și apropierea de Dumnezeu și este locul prin excelență al revelației dumnezeiești.
fIg. 7 Sfinții Apostoli Petru, Ioan, Iacov
Apostolii Petru, Ioan și Iacov sunt reprezentați căzuți la pământ (fig. 7), ferindu-și sau acoperindu-și privirile la vederea Slavei Dumnezeiești. Atitudinile lor exprimă teamă, uimire și bucurie la vederea lui Hristos. În stânga icoanei se află Petru, Ioan la mijloc acoperindu-și fața dar privind spre Mântuitor (fig. 7) și Iacov în dreapta ce privește spre Mântuitor cu uimire.
Fig. 8 Atitudinile pe care le au Apostolii Petru și Ioan
la vederea Slavei Dumnezeiești
Armonia este dată prin contrastul complementarelor (întâlnit între munte a cărui tentă duce spre verde si norul luminos de culoare roșu, veșmântul galben al Mântuitorului și centrul violet al mandorlei), pictura în ansamblu este echilibrată, fiind bazată pe relațiile create între suprafețele simetrice ale axei verticale și între elementele cuprinse în cerc, compoziția se axează pe raporturile dintre detalii și întreg.
Dimensiunea icoanei 70/60 cm
Tehnica : tempera cu emulsie de ou
-poleita cu foita de aur dubla
Icoana a fost pictata in anul 2014. A fost expusa in Expoziţia Naţională Icoana-Credinţă şi tradiţie, organizată de Ministerul Culturii Institutul Naţional al Patrimoniului la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” ,Bucureşti in decembrie 2014 si la Anuala de Artă Religioasă 2015 – Cădere, Ridicare, Supravietuire – Artă Sacră, Creaţie si Restaurare -Expoziţia membrilor Uniunii Artiştilor Plastici din România, Asociaţia Filiala Artă Plastică Religioasă şi Restaurare în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti – Facultatea de Arte Decorative si Design – Departamentul Arta Murala. Evenimentul a avut loc la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” Bucureşti in mai 2015.
In martie 2015 a fost publicata intr-un album din Rusia, ” Divine Temple – Contemporary Christian Icons, Mozaics, Mural-painting, Frescoes, Restoration Editura Kolomenskaya Versta, Petersburg. In acest album au fost prezentate lucrari de iconografie si restaurare din Rusia, Marea Britanie, Italia, Franta, Canada, Argentina, Grecia, USA, Suedia, Mexic, Romania.
Sf. Ioanichie cel Nou – icoana pictata
Icoana pictata pe lemn de tei prevazut cu sipet si traverse
Poleita cu foita de aur dubla
Tehnica: tempera cu emulsie de ou
Dimensiune A4
Detaliu Icoana Sf. Ioanichie cel Nou de la Muscel
Unul din cei mai renumiţi sihaştri ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor în primele decenii ale secolului al XVII-lea, a fost Cuviosul schimonah Ioanichie. Se crede că era cu metania din Schitul Negru Vodă de alături, unde s-a nevoit la sfârşitul secolului al XVI-lea. Apoi, râvnind fericitei vieţi pustniceşti şi arzând pentru dragostea lui Hristos, s-a închis de bună voie într-o peşteră săpată în peretele muntelui şi acolo s-a nevoit, neştiut de oameni, mai mult de 30 de ani. Numai ucenicul său îi aducea pâine şi apă o dată pe săptămână, pe care o cobora până la gura peşterii cu o frânghie, din cauza locului foarte abrupt. Sfintele Taine i le aducea din timp în timp egumenul schitului…clik continuare (sursa doxologia)
